Andi Laslău

mai mult decât ştiri

Dependenţa de muncă

Deşi sunt într-o mini-vacanţă şi, teoretic, ar trebui să mă bucur de nişte zile departe de ştiri, simt că nu-mi găsesc locul. Încă de noapte trecută, când Bucureştiul începea să fie îngropat în zăpadă, simţeam că înnebunesc. Nu îmi doream decât un singur lucru – să fiu la muncă, să merg pe teren şi să fac ştiri prin zăpada care trecea de genunchi. Dar aveam o mulţime de treburi de rezolvat, amânate de dinainte de sărbători. Am simţit altfel zăpada asta. Ca un simplu bucureştean, care se chinuia să răzbată printr-un oraş înzăpezit. Autobuzele pline, înghesuiala din metrou, tramvaiele care nu circulau, maşinile înzăpezite, trotuarele troienite precum cărările de munte – toate mă făceau să simt, pe pielea mea, ceea ce a făcut obiectul jurnalelor de ştiri de pe toate televiziunile. Pe de altă parte, mă bucuram ca un copil când vedeam fulgii mari care cădeau încontinuu. Iar cei mici se bulgăreau de zor, în spatele blocurilor gri, şi făceau oameni de zăpadă. Un peisaj de basm pentru cei mici şi de coşmar pentru cei mari.
Mi-a rămas, însă, o senzaţie frustrare. Pentru faptul că nu eram pe teren, la fel ca şi mulţi dintre colegii mei. Ştiu că nu le-a fost deloc uşor, dar îi invidiam. Am realizat, a nu ştiu câta oară, că sunt dependent de muncă. Că trăiesc pentru ştiri. Astăzi am fost furios pe mine că nu am avut “în dotare” decât un telefon mobil cu cameră foto, şi ăla cu bateria descărcată. Cele câteva poze pe care le-am făcut sunt postate mai jos sau aici, în rezoluţie mai bună. Dar aş fi dat orice să am o cameră video la mine. Să pot filma cum se chinuie oamenii să răzbată prin troiene. Dar imaginile care mi s-au derulat astăzi prin faţa ochilor n-au nicio valoare. Pentru că nu au fost imortalizate de obiectivul camerei de luat vederi.

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Consideratii | | 3 Comentarii

Mic tratat despre javre

Javre. Lichele. Scursuri. Gunoaie. Ticăloşi. Pleava societăţii. Specie de fiinţe bipede, dar nu umane. Târâtoare care au pretenţia de a se crede oameni, înşă îşi duc existenţa mizeră târându-se în mocirlă, hrănind-se cu vieţile, destinurile, visurile şi idealurile lor. Asemenea specimene distrug, într-o fracţiune de secundă, oameni adevăraţi. Fără să le pese. Printr-un gest aparent minor şi banal, calcă pur şi simplu pe cadavre. Nu se gândesc la ce lasa în urmă.
Ce mă face să spun asemenea cuvinte grele? O întâmplare aparent banală, prin care a trecut o persoană draga mie. La vârsta la care îşi întindea aripile, sperând că poate schimba lumea cu idealurile ei măreţe, s-a trezit că tocmai i le-a tăiat cineva. Cineva care ar fi trebuit să îi întindă o mână i-a furat ideile şi şi le-a însuşit. Este vorba de o javră din subordinea Ministerului Incompetebţei. Pardon, Educaţiei. Da, chestia aia patronată de Adormiţei, care distruge viitorul noilor generaţii. Şi umează ca javra să le şi pună în practică. De ce? Pentru că poate. Pentru că ştie că nu va păţi nimic. Ştie că trăim în patria indiferenţei, pe numele ei România. Unde se poate orice. E o patrie tare primitoare pentru javre, un paradis al lichelelor în care furtul rămâne nepedepsit, iar laurii furaţi pe ideile altora aduc prosperitate. De ce nu există poliţii, parchete, tribunale şi puşcării pentru furtul visurilor şi al idealurilor? Nu detaliez acum, dar poate o voi face, dacă şi omul care a păţit asta îmi va da voie.
Până atuni, închei cu un mesaj pentru javre. Muriţi! Cât mai repede, preferabil. Să tragem apa closetului istoriei peste asemenea jigodii.

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Consideratii | | Niciun comentariu până acum.

Capitala sub zăpadă

Aşa arăta centrul Bucureştiului în această dimineaţă. Un peisaj care, dacă ar fi fost la munte, era de basm. Dar pentru bucureşteni este un adevărat coşmar. O zăpadă cum nu am mai văzut de ani buni. Imaginile de mai jos au fost surprinse în această dimineaţă, în cartierele bucureştene Unirii, Pantelimon şi Titan.

Bucureşti, Bd. Unirii, ora 9.00

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Ştiri proaspete | | 1 comentariu

Retrospectiva europeană a anului 2007

Postul german de radio Deutsche Welle a realizat o retrospectivă a celor mai importnte lucruri care au marcat Europa în anul 2007. Evenimente, decizii, reuniuni sau pur şi simplu lucruri hazlii care s-au petrecut în anul care abia s-a terminat. O selecţie pe care o consider interesantă şi, de aceea, o reproduc mai jos.

Ianuarie:
* Germania a preluat preşedinţia Uniunii Europene şi conducerea G8.
* România şi Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene.
* În Slovenia a fost introdusă moneda euro.
* Uraganul “Kyrill” a străbătut Europa. Cel puţin 47 de persoane şi-au pierdut viaţa. În Germania, pentru prima oară în istoria căilor ferate, traficul feroviar a fost aproape complet paralizat.
* Francezul Michel Platini a devenit noul preşedinte UEFA.

Februarie:
* Coaliţia de la Berlin a decis asupra reglementărilor care vizează şederea refugiaţilor pe teritoriul Germaniei. Cei aproape o sută de mii de refugiaţi, care până acum erau doar toleraţi în Rep.Federală, au timp până la finele anului 2009 să demonstreze că îşi pot asigura singuri existenţa pentru a obţine un permis permanent de şedere.
* Miniştrii europeni ai mediului au adoptat noi hotărâri privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu o cincime, în Uniunea Europeană, până în 2020.
* Premierul britanic Tony Blair a anunţat retragerea a 1600 de militari din Irak.
* Germania a decis să interzică fumatul în baruri şi restaurante.
* Poliţia austriacă a anihilat o reţea mondială de pedofili. Cu ajutorul unui furnizor de servicii de internet, poliţia din Viena a depistat peste două mii de presupuşi pedofili din 77 de ţări.
* La conferinţa de securitate de la München, preşedintele rus Vladimir Putin i-a reproşat preşedintelui american George W.Bush că ar fi făcut lumea mai nesigură.

Martie:
* În localitatea belgiană Antwerpen, unde există cea mai mare bursă de diamante din lume, au fost furate pietre preţioase în valoare de 21 milioane euro.
* Bundestag-ul a decis, cu majoritate de voturi, să trimită şase avioane de recunoaştere Tornado şi 500 de soldaţi în Afganistan.
* În ciuda protestelor masive, Bundestag-ul a adoptat hotărârea de a creşte vârsta de pensionare, în Germania, de la 65 la 67 de ani.
* Jaques Chirac a anunţat că nu va mai candida la funcţia de preşedinte al Franţei.
* Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că europenii plătesc prea mult pentru convorbirile pe telefonul mobil. În prima fază, a fost adusă în discuţie reducerea tarifelor la apelurile efectuate sau primite în străinătate.
* După un zbor de opt ore, cel mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380, a aterizat cu bine în Statele Unite.
* Ursuleţul Knut a fost prezentat pentru prima oară presei şi publicului german.
* Pe 24 şi 25 martie, şefii de state şi guverne ai celor 27 de ţări membre au sărbătorit la Berlin 50 de ani de la înfiinţarea Uniunii Europene.

Aprilie:
* În lupta pentru putere contra premierului Victor Janukovici, preşedintele ucrainean Victor Juşcenco a dizolvat Parlamentul de la Kiev.
* Vatican-ul a prezentat cartea intitulată “Isus din Nazaret” al cărei autor este nimeni altul decât Papa Benedikt al 16-lea. Lucrarea a apărut pe 16 aprilie, ziua în care Suveranul Pontif a împlinit 80 de ani.
* La alegerile prezidenţiale din Franţa, niciunul din cei 12 candidaţi nu a obţinut majoritatea din primul tur. Bătălia a continuat între conservatorul Nicolas Sarkozy şi socialista Segolene Royal.
* Oamenii de ştiinţă au descoperit prima planetă din afara sistemului solar pe care ar putea exista condiţii de viaţă.
* În Marea Britanie, cinci persoane acuzate că ar fi avut legături cu reţeaua teroristă Al-Quaida şi că ar fi plănuit atentate cu bombă au fost condamnate la închisoare pe viaţă.

Mai:
* Cu 53,06% din voturile alegătorilor, Nicolas Sarkozy a devenit noul preşedinte al Franţei.
* După decenii de lupte sângeroase şi aproape cinci ani de armistiţiu politic, Irlanda de Nord a avut nou guvern din care fac parte atât catolici cât şi protestanţi.
* După zece ani în slujba Casei Regale şi în fruntea guvernului, premierul britanic Tony Blair şi-a anunţat retragerea.
* Serbia a câştigat cea de-a 52-a ediţie a concursului “Eurovision”, desfăşurat în Finlanda, la Helsinki.
* Pentru eforturile sale de apărare a păcii, în Europa şi în lume, Javier Solana a fost distins cu premiul “Carol cel Mare” al oraşului Aachen.
* Bundestag-ul a decis să interzică fumatul în locurile publice şi vânzarea ţigărilor către minori.
* Premiul Palm d`Or al festivalului de film de la Cannes i-a revenit regizorului român Cristian Mungiu pentru pelicula “4 luni, 3 saptamani şi două zile”

Iunie:
* Zecii de mii de persoane au protestat la Rostock înaintea summit-ului G8 de la Heiligendamm. Pe ordinea de zi a reuniunii s-au aflat problemele continentului african şi protejarea mediului înconjurător.
* Uniunea Europeană a decis să-şi asigure independenţa faţă de sistemul american de navigare prin satelit GPS prin finanţarea de la bugetul comunităţii a proiectului Galileo.
* După opt ani de la începerea lucrărilor a fost inaugurat tunelul lung de 35km care asigură legătura între nordul şi sudul Europei, prin munţii Alpi.
* La Londra şapte terorişti, acuzaţi că ar fi plănuit atentate, au fost condamnaţi, în total, la 136 de ani de închisoare.
* Reprezentanţii celor 27 de state membre au căzut de acord, la summit-ul de la Bruxelles, în privinţa unui nou tratat european ce ar putea înlocui constituţia comună.
* Gordon Brown, devenit noul prim-ministru al Marii Britanii, şi-a numit noul cabinet

Iulie:
* Portugalia a preluat de la Germania preşedinţia Uniunii Europene
* Comitetul Olimpic Internaţional a decis ca locul de desfăşurare a Jocurilor Olimpice de iarnă să fie în 2014 în staţiunea rusă de la Marea Neagră, Sotschi (Soci).
* Parlamentul European a adoptat, cu majoritate de voturi, o hotărâre prin care, începând din 2011, li se permite şi firmelor private care oferă servicii poştale să distribuie scrisori cu o greutate mai mică de 50grame.
* Din cauza precipitaţiilor abundente, din sudul şi vestul ţării, Anglia s-a confruntat cu cele mai mari inundaţii din ultimii 60 de ani
* Cele cinci asistente medicale bulgare şi medicul palestinian, acuzaţi că ar fi infectat cu HIV câteva sute de copii în mod deliberat, au fost eliberaţi dintr-o închisoare libiană după mai bine de opt ani de detenţie
* Armata Marii Britanii şi-a încheiat oficial, după 38 de ani, misiunea din Irlanda de Nord. Operaţiunea “Banner” a început în 1969, când trupe militare britanice au fost trimise să sprijine poliţia irlandeză în urma ciocnirilor violente dintre catolici şi protestanţi.

August:
* În Germania a intrat în vigoare legea care interzice cu desăvârşire şoferilor începători şi celor sub 21 de ani consumul de alcool la volan
* În urma incendiilor din Grecia, care au devastat peste o sută opt zeci de mii de hectare de pădure, şi-au pierdut viaţa 67 de persoane
* Parlamentul din Turcia l-a ales pe ministrul de externe Abdullah Gül în funcţia de şef al statului

Septembrie:
* Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis din funcţie pe şeful guvernului, Mihail Fradkow, iar în locul acestuia l-a recomandat pe expertul financiar Viktor Subkow.
* Cursul monedei unice europene a atins un nivel record, în raport cu dolarul american, pentru prima oară de la introducerea sa
* Cancelarul german Angela Merkel l-a întâmpinat la Berlin pe liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama
* Echipa naţională de fotbal feminin a Germaniei a devenit pentru a doua oară consecutiv campioană mondială.

Octombrie:
* Mai mulţi europeni, printre care şi câţiva germani, au fost distinşi cu premiul Nobel.
* Constructorul de aeronave Airbus a livrat primul avion de tip A380. Beneficiarul celui mai mare avion de pasageri din lume a fost compania Singapore Airlines.
* Summit-ul Uniunii Europene de la Lisabona s-a încheiat cu semnarea unui tratat de reformă în locul constituţiei europene.
* Pilotul finlandez Kimi Räikkönnen a devenit noul campion mondial la Formula 1.
* Rata şomajului a atins în Germania cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani

Noiembrie:
* În Germania a fost introdus paşaportul cu amprentă digitală
* Criza politică din Belgia se adânceşte: la cârma ţării nu există încă un guvern
* Partidul Democrat din Kosovo a câştigat alegerile parlamentare. Liderul acestuia, Hashim Thaci, a cerut independenţa provinciei faţă de Serbia.
* La Londra, Elisabeta a II-a şi a prinţul Philip şi-au sărbătorit nunta de diamant
* Guvernul Marii Britanii a anunţat că poşta a rătăcit două compact-discuri care conţineau datele personale şi bancare a circa 25 de milioane de englezi
* Pentru prima oară în 23 de ani echipa naţională de fotbal a Angliei nu a reuşit să se califice la campionatul european.

Decembrie:
* La 10 decembrie a expirat termenul acordat de ONU pentru derularea negocierilor dintre sârbi şi albanezii kosovari. Troica Internaţională a declarat eşecul tentativelor de mediere internaţională.
* Spaţiul Schengen s-a extins către Europa de Est.
* Şefii statelor europene şi ai celor africane s-au reunit la summitul anual. Punctul principal pe agenda convorbirilor a fost comerţul bilateral.
* O grevă a şoferilor de camioane din Italia a paralizat sectoare importante din întreaga ţară.
* Ursuleţul polar Knut a împlinit un an.
* Liderii europeni au semnat la Lisabona Tratatul de reformă a UE, înlocuind eşuatul proiect de Constituţie europeană comună.

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Instantanee | | Niciun comentariu până acum.

Regele Mihai schimbă statutul Casei Regale

Regele Mihai I a semnat un nou statut dinastic, conform căruia moştenitor al Casei Regale este Alteţa Sa Regală Margareta, informează BBC. Documentul, semnat la castelul Săvârşin la 60 de ani de la abdicarea forţată a regelui, reglementează drepturile şi obligaţiile membrilor familiei regale. Noul statut dinastic ar aboli aşadar aşa numita lege salică, legea care interzice ascensiunea la tron a femeilor.
“Fiica mea cea mare, Principesa Margareta, va fi succesorul meu dinastic şi Şef al Casei Regale a României, după moartea mea” anunţă regele Mihai I. “În cazul în care Naţiunea română şi Parlamentul României vor considera potrivită folosirea monarhiei ca formă de guvernământ, solicit Parlamentului să renunţe la aplicarea legii salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societăţii româneşti. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, Principesa Margareta va rămâne, după moartea mea, Şeful Casei Regale a României si Custode al Coroanei României.”

Regele Mihai a mai anunţat şi că are de gând să reactiveze Ordinul “Carol I” ca ordin de familie. Fostul suveran a precizat că acest sistem de decorare nu intenţionează să intre în contradicţie cu distincţiile şi decoraţiile acordate de preşedintele României, având mai degrabă un caracter “dinastic, simbolic şi de familie”.

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Politichia românească | | Niciun comentariu până acum.

Becurile ecologice dau dureri de cap

Becurile ecologice, care economisesc energie, pot declansa migrene, sustin diferite asociatii din Marea Britanie, citate de BBC. The Migraine Action Association a anuntat ca membri sai s-au plans ca becurile fluorescente le-au provocat dureri de cap puternice. Guvernul de la Londra urmeaza sa interzica, in urmatorii 4 ani, vanzarea becurilor traditionale, in incercarea de a reduce emisiiile de carbon. Diferite organizatii au anuntat insa cresterea riscurilor de ameteli la persoanele care folosesc becurile ecologice. Unele becuri folosesc o tehnologie similara luminilor fluorescente, iar cativa dintre utilizatori s-au plans din cauza efectelor “de palpaire”. Karen Manning, de la Migraine Action Association, a declarat ca aproape sase milioane de persoane din Marea Britanie sufera din cauza unui atac de migrena. The Lighting Association, care reprezinta producatorii de becuri, a afirmat insa ca ultimele versiuni de becuri ecologice nu produc palpairi.

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Questii de pe net | | Niciun comentariu până acum.

Viagra pentru femei, made in USA

Un medicament care ar putea avea asupra femeilor acelasi efect pe care il are Viagra asupra barbatilor este testat in prezent la Universitatea din Virginia, transmite FoxNews.com. Medicamentul se numeste LibiGel si este destinat cresterii libidoului la femeile care si-au pierdut apetitul sexual. Medicamentul va fi prescris femeilor care sufera de o boala ce le afecteaza dorinta sexuala si de care sufera o americana din trei. Universitatea din Virginia participa, impreuina cu alte 99 de institutii medicale, la testarea eficacitatii si sigurantei medicamentului. Femeile isi vor unge partea superioara a bratului cu LibiGel, iar testosteronul din gel va patrunde in sange, crescand energia si libidoul.

ianuarie 3, 2008 Scris de Admin | Ce mă lasă indiferent, Questii de pe net | | Niciun comentariu până acum.

Lucruri frumoase

Scorpions – Are You The One
show_0fd67348af3157(448, 46);
Profit de puţinul timp liber pe care-l am ca să evadez din lumea ştirilor şi să mă gândesc la lucrurile frumoase ale vieţii. Îmi vine în minte o piesă care-mi place extrem de mult şi pe care o fredonez. Şi mă duce cu gândul la EA.

ianuarie 1, 2008 Scris de Admin | Trăiri (dincolo de ştiri) | | Niciun comentariu până acum.

Înscenări securiste în patria lui Voronin

Doi preoţi români vor fi expulzaţi din Republica Moldova. Autorităţile de la Chişinău le-au dat termen de 10 zile să părăsească ţara. Informaţia vine la doar câteva zile după ce mitropolitul român al Basarabiei a fost oprit la graniţa cu Republica Moldova şi acuzat de trafic de droguri. Cei doi preoţi sunt parohi în două sate din raionul Cahul încă din 2001 şi au primit luni înştiinţarea că vor fi expulzaţi şi că nu mai pot intra în Republica Moldova timp de trei ani. Motivul este că au slujit fără să aibă permis de muncă pe teritoriul ţării vecine.
În replică, Înalt Prea Sfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, care ţine de Patriarhia Română, susţine că totul e o înscenare şi că problema e mult mai gravă.
„Voronin a dat ordin ca toţi preoţii din Mitropolia basarabiei să fie interogaţi. Au trimis Poliţia şi Securitatea prin parohii să întrebe care cum sunt”, a declarat Mitropolitul Basarabiei.
„Eu am slujit acolo pe la sate şi Securitatea venea în timpul slujbei şi întreba cine ela slujbă, ce face, din ce mitropolie face parte” şi-a amintit Înalt Prea Sfinţitul Petru.
Apoi ierarhul a vorbit despre ce i s-a întâmplat acum câteva zile la graniţă când a fost acuzat de autorităţile moldovene de trafic de droguri. “Au venit la maşină, au început să percheziţioneze toată maşina, au scotocit tot din portbagaj, caciucul de rezervă, au scos tot din maşină, au ridicat capota, s-au uitat la motor, s-au băgat sub maşină, parcă am fost un infractor de droguri, de nu ştiu ce”.
În opinia mitropolitului, toate aceste şicane la adresa sa şi a credincioşilor, au început şi mai tare după ce Patriarhia Română a activat mai multe episcopii pe teritoriul Republicii Moldova.

ianuarie 1, 2008 Scris de Admin | România de dincolo | | Niciun comentariu până acum.

Băsescu, originar din… Murfatlar

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat ieri, prin decret, o lege prin care numele oraşului său natal, Basarabi, din judeţul Constanţa, este schimbat în Murfatlar. Oraşul în care Băsescu s-a născut în 1951 revine astfel la vechea denumire de dinainte de 1921, celebră datorită podgoriei şi vinului de Murfatlar. Prin semnarea decretului, şeful statului a acceptat inititiva legislativă a parlamentarilor de Constanţa care au invocat, la rândul lor, un sondaj efectuat pe plan local. Potrivit acestuia, numele Murfatlar este preferat de 45% din locuitorii oraşului, în timp ce 32% agreeaza denumirea de Basarabi.

ianuarie 1, 2008 Scris de Admin | Politichia românească | | Niciun comentariu până acum.