Mic tratat despre javre

Javre. Lichele. Scursuri. Gunoaie. Ticăloşi. Pleava societăţii. Specie de fiinţe bipede, dar nu umane. Târâtoare care au pretenţia de a se crede oameni, înşă îşi duc existenţa mizeră târându-se în mocirlă, hrănind-se cu vieţile, destinurile, visurile şi idealurile lor. Asemenea specimene distrug, într-o fracţiune de secundă, oameni adevăraţi. Fără să le pese. Printr-un gest aparent minor şi banal, calcă pur şi simplu pe cadavre. Nu se gândesc la ce lasa în urmă.
Ce mă face să spun asemenea cuvinte grele? O întâmplare aparent banală, prin care a trecut o persoană draga mie. La vârsta la care îşi întindea aripile, sperând că poate schimba lumea cu idealurile ei măreţe, s-a trezit că tocmai i le-a tăiat cineva. Cineva care ar fi trebuit să îi întindă o mână i-a furat ideile şi şi le-a însuşit. Este vorba de o javră din subordinea Ministerului Incompetebţei. Pardon, Educaţiei. Da, chestia aia patronată de Adormiţei, care distruge viitorul noilor generaţii. Şi umează ca javra să le şi pună în practică. De ce? Pentru că poate. Pentru că ştie că nu va păţi nimic. Ştie că trăim în patria indiferenţei, pe numele ei România. Unde se poate orice. E o patrie tare primitoare pentru javre, un paradis al lichelelor în care furtul rămâne nepedepsit, iar laurii furaţi pe ideile altora aduc prosperitate. De ce nu există poliţii, parchete, tribunale şi puşcării pentru furtul visurilor şi al idealurilor? Nu detaliez acum, dar poate o voi face, dacă şi omul care a păţit asta îmi va da voie.
Până atuni, închei cu un mesaj pentru javre. Muriţi! Cât mai repede, preferabil. Să tragem apa closetului istoriei peste asemenea jigodii.

(Articol preluat de pe www.andilaslau.com)