"Curăţenia" lui Băsescu face "rating" pe internet
Traian Băsescu, Elena Udrea, Laszlo Tokes, Guvernul (Tăriceanu) şi Poliţia Română – acestea sunt site-urile care au înregistrat cele mai mari creşteri în clasamentul politic al Trafic.ro în ultima săptămână. Săptămâna de dinaintea votului pentru Parlamentul European, dar şi pentru referendului votului uninominal. Mătura lui Băsescu folosită împotriva “listacilor” a i-a adus o creştere de 15.485 vizitatori, plasându-l pe locul secund în topul politic după site-ul oficial al Guvernului. Pe pagina executivului au intrat 39.845 de vizitatori, în vreme ce site-ul de campanie al preşedintelui a fost accesat de 23.583 de utilizatori. Site-ul şi blogul fostei “blonde de la Cotroceni”, Elena Udrea, a atras în mai puţin de două zile 7.923 de vizite, care au plasat-o pe locul 9 în topul politic. După cum evoluează traficul, până în duminica votului, site-ul de campanie a lui Băsescu ar putea ajunge pe primul loc la categoria de politică a Trafic.ro.
Filme porno în biserică
Scene fierbinţi s-au desfăşurat în două biserici din România. Un film pentru adulţi realizat în lăcaşuri de cult din Constanţa circulă pe site-uri din Danemarca şi pe pagina Mişcării de Integrare în Absolut de la Copenhaga. Jurnaliştii de la Gardianul au descoperit că protagonista filmului este o româncă adeptă MISA. Secretele Seducţiei a fost produs în 2001. Potrivit Gardianul, unele secvenţe ale filmului au fost filmate la Catedrala Catolică şi la Capela Militară din Constanţa. Pentru a demonstra că scenele au fost filmate în biserici din Constanţa, jurnaliştii au realizat mai multe fotografii în cele două lăcaşuri de cult.În mai multe scene, protagonista – care apare îmbrăcată sumar – se mângâie şi visează la alesul său. Femeia este filmată apoi pe plajă unde se întâlneşte cu un tânăr cu care are o aventură.
Preoţii care au slujit în anul 2001, anul în care filmul a fost făcut, în biserica din Constanţa, spun însă că filmarea nu putea să fie realizată decât după ora 19.00, ora de închidere a bisericii şi că ei nu şi-au dat niciodată acordul pentru o astfel de filmare. Vicarul episcopal din Dobrogea, monseniorul Ştefan Ghenţa susţine că nu ştia de existenţa acesui film şi crede că imaginile sunt create pe calculator.
Replica reprezentanţilor MISA vine printr-un comunicat de presă postat pe site-ul organizaţiei. Acesta neagă legătura dintre film şi MISA, precizând că organizaţia se ocupă numai cu lecţiile de yoga şi nicidecum producţia de filme, de orice fel. Organizaţia susţine că este vorba despre o încercare de influenţare a opiniei publice şi a magistraţilor înaintea procesului judecat de Tribunalul Bucureşti. Acum trei ani însă, la descinderile jandarmeriei în zeci de case din Bucureşti şi din mai multe oraşe din ţară – clădiri care aparţineau MISA, aşa-numitele ashram-uri – au fost confiscate tone de casete, cărţi, reviste pornografice şi accesorii care se vând în sex-shop-uri.
++ [VIDEO] Secvenţe din film pe site-ul Gardianul
-
Recent
- Dependenţa de muncă
- Mic tratat despre javre
- Capitala sub zăpadă
- Retrospectiva europeană a anului 2007
- Regele Mihai schimbă statutul Casei Regale
- Becurile ecologice dau dureri de cap
- Viagra pentru femei, made in USA
- Lucruri frumoase
- Înscenări securiste în patria lui Voronin
- Băsescu, originar din… Murfatlar
- Băsescu a câştigat mai mult în 2007
- Fumătorii, discriminaţi în Franţa şi Germania
-
Legături
-
Arhivă
- ianuarie 2008 (13)
- decembrie 2007 (27)
- noiembrie 2007 (100)
- octombrie 2007 (67)
- septembrie 2007 (22)
- august 2007 (27)
- iulie 2007 (53)
- iunie 2007 (59)
- mai 2007 (44)
-
Categorii
- Anchete TV
- Blog de concediu
- Ce mă enervează
- Ce mă lasă indiferent
- Consideratii
- Controverse
- De sub patrafir
- Dosar
- Frânturi de viaţă
- Instantanee
- Istoria recentă
- Justiţia românească
- Mare-i grădina presei
- Mass-media
- Mănăstirea Secu'
- Neverificate
- Politichia românească
- Questii de pe net
- Reforma învăţământului
- România de dincolo
- Sondaje
- Sănătatea bolnavă
- Teoria conspiraţiei
- Trăim în România
- Trăiri (dincolo de ştiri)
- Uncategorized
- Video
- Ştiri proaspete
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS